Placinta cu dovleac, reteta de post. Un deliciu fara lapte sau oua!
Placinta cu dovleac, reteta de post, e potrivita pentru gospodinele care nu mananca lactate sau oua. Sau pentru cei care au intoleranta la aceste alimente sau pur si simplu isi doresc un desert ieftin si usor de facut.
Placinta cu dovleac, reteta de post – ingrediente
Aluat placinta cu dovleac, reteta de post
300 gr faina
7-8 linguri de zahar
85 ml apa
60 ml ulei
1/2 pliculet praf de copt
1 praf de sare
Umplutura placinta cu dovleac, reteta de post
2 kg dovleac
1 pliculet vanilina
coaja de lamaie
110 gr zahar
1 lingura cu margarina
Placinta cu dovleac, reteta de post – mod de preparare
Umplutura placinta cu dovleac – pregatire
Se curata dovleacul si se da prin razatoare (mare). Se pune margarina in tigaie, la topit. Se adauga dovleacul, zaharul, coaja de lamaie si vanilina. Se lasa la foc mic pana cand scade apa lasata de dovleac. Se amesteca pentru a nu se lipi.
Aluat placinta cu dovleac – pregatire
Toate ingredientele de mai sus se combina si se amesteca bine de tot. Se imparte coca in 2 bucati egale. Se intind cu facaletul in 2 foi de dimensiuni egale.
Se unge o tava cu ulei si se tapeteaza cu faina. Se pune prima foaie, apoi compozitia de dovleac calit. Se niveleaza si se pune a doua foaie de coca. Se fac cateva gauri cu furculita in foaia de deasupra pentru a nu se umfla.
Tava cu placinta de dovleac de post se pune la cuptorul preincalzit. Se va coace 35-40 de minute la 180 de grade. Puteti controla placinta dupa primele 20 de minute sa vedeti exact cat sa o lasati. Dupa coacere, se raceste si se pudreaza cu zahar tos. Pofta buna!
Sursa: bucataras.ro